Crame din Moldova: Cricova vs. Mileștii Mici

Degustare de vin la Cricova

,,Vinul e toiagul bătrâneților și nebunia tinereților” – Anton Pann.

Nu știu cum este pentru voi, dar pentru mine, unele dintre momentele mele preferate din timpul toamnei sunt cele în care merg la degustare de vinuri împreună cu niște prieteni buni. Totul trebuie să fie acompaniat de un platou de mâncare gustoasă, desigur. Nu sunt o mare băutoare de vinuri, dar de îndată ce începe sezonul abia aștept să facem o excursie la crame cu program de desgustare. Chiar dacă cel mai bun vin nu este cel nou, toamna tot pare cel mai potrivit anotimp pentru asta.

Dacă vreți să faceți o astfel de excursie, una dintre cele mai bune variante este Republica Moldova, unde mulți oameni din lume își țin vinurile în unele dintre cele mai bune crame din lume. Astăzi o să fac o comparație între două dintre cele mai cunoscute crame din Republica Moldova, Cricova și Mileștii Mici care poate vă va ajuta în planificarea unei excursii peste Prut.

Una dintre străzile din Milestii Mici, Moldova
Una dintre străzile din Milestii Mici, Moldova
Una dintre străzile din Cricova, Moldova
Una dintre străzile din Cricova, Moldova

Cricova și Mileștii Mici au o istorie asemănătoare și beneficiază de condiții similare. Ambele sunt adevărate orașe subterane cu străzi cu nume ciudate ca Dyonisos, Cabernet, Sauvignon, Luminiere, unele fiind legate de vinul păstrat în boxele adiacente. Au fost inițial mine pentru exploatarea pietrei de var, iar o parte din ele încă mai este folosită în acest sens. Datorită umidității și a temperaturii constante, au început să fie folosite pentru păstratrea vinului acum peste 50 de ani.

Rezervările pentru crame

De preferat ar fi să rezervați excursia în cramă cu cel puțin o săptămână inainte. Dacă este toamnă, ar trebui să rezervați chiar cu mai mult timp înainte, pentru a fi siguri că intrați la ora la care doriți. Vă recomand să vă rezervați în avans locul, deoarece atunci când am ajuns la Cricova un alt grup nu a putut lua tur cu degustare pentru că nu rezervaseră si a trebuit să se mulțumească doar cu turul. Mâncarea se pregătește doar pentru grupurile programate cu cel putin o zi înainte.

La Mileștii Mici am putut rezerva excursia pentru grupul nostru cu un singur telefon și un e-mail în care am stabilit meniul dorit. Însă, ar trebui să știți că nu primesc grupuri mai mici de cinci oameni după ora 17:00. Nu am putut înțelege motivul, întrucât oricum grupurile vor fi combinate și grupul final are în jur de 20-30 de oameni. Duminica, acceptă doar grupuri de peste 15 persoane.

La Cricova însă a fost o adevărată aventură să fac o rezervare. Întâi și întâi am sunat pentru a rezerva patru locuri, dar se pare că trebuie să plătești în avans la oficiul din Chișinău sau prin transfer bancar. Doamna de la telefon urma să îmi trimită datele contului pe mail, dar câteva zile mai târziu nu le primisem încă. M-am hotărât să le scriu. După două mail-uri, mi-au răspuns în final cu datele contului. Din păcate, se poate plăti doar în euri, iar taxele pentru transfer ajungeau la 15-20 €. După mai multe discuții telefonice, au acceptat într-un fina să plătim la fața locului, înainte de tur. Nu a fost cea mai bună primă impresie. Încă mai cred că ar trebui să revizuiască procesul, întrucât transmite o impresie proastră asupra serviciilor oferite.

Locatie

Ambele locații sunt aproape de Chișinău, la câțiva km de oraș, una la nord (Cricova), iar cealaltă la sud (Mileștii Mici). Sunt ușor accesibile.

Transportul către crame

Pentru a merge la Cricova puteți lua taxiul din Chișinău sau din Stăuceni, care se află la doar 5 km de cramă. Taxiurile sunt relativ ieftine. În fața cramei vă vor aștepta trenulețele speciale pentru turiști.

Transport organizat la Cricova, crame din Moldova
Transport organizat la Cricova, Moldova

La Mileștii Mici, însă, ar trebui să mergeți cu mașina proprie. Se află la aproximativ 15-20 km de oraș, dar nu distanța este principalul motiv. Veți intra în cramă cu mașina personală.

Mașini personale în interiorul cramei Milestii Mici, crame din Moldova
Mașini personale în interiorul cramei Milestii Mici, Moldova

Deși poate unii dintre voi considerați că ar fi o experiență interesantă să conduceți pe străduțele subterane, eu prefer sa beau un pahar de vin împreună cu toți prietenii prezenți fără a încălca legea. Toleranța la consumul de alcool pentru șoferi este 0, ca și în România.

Primirea

La ambele crame este bine să ajungeți cu 20 de minute mai devreme, timp suficient pentru a achita și rezervarea. La Cricova, receționerele și ghizii au fost foarte prietenoși și primitori. Ghidul nostru a fost Natalia, o fată foarte drăguță ți bine pregătită. La Mileștii Mici primirea a fost mult mai rece, iar ghidul a fost cam nepoliticos și a întârziat. Nici nu cred că s-a prezentat.

Meniurile

Am ales meniuri similar la cele două crame, fără suveniruri, întrucât am vrut să avem deplină libertate în alegera vinurilor luate acasă.

Meniu, vin și sală de degustare la Milestii Mici, Moldova
Meniu, vin și sală de degustare la Milestii Mici, Moldova

La Cricova veți avea de ales între 7 meniuri complet diferite, atât ca preț, cât și în ceea ce privește cantitatea de mâncare. La Cricova am luat meniul ,,Regatul vinului”, care includea un platou rece, unul cald, plăcinte și degustarea a șase vinuri la 795 MLD (aproximativ 160 RON). Deși în meniu apăreau plăcinte cu cartofi, noi am primit plăcinte cu dovleac și stafide, care nu au prea plăcut nimănui. Restul mâncărurilor au fost foarte bune.

Meniu, vin și sală de degustare la Cricova, Moldova
Meniu, vin și sală de degustare la Cricova, Moldova

La Mileștii Mici, când am sunat prima dată, erau cam 20 de meniuri, multe dintre ele asemanătoare, ceea ce ar fi făcut alegera destul de dificilă. Din fericire, au schimbat meniul cu puțin timp înainte de excursia noastră cu unul cu mai puține opțiuni și mai clar, ceea ce cred că a fost o decizie bună. În final. am ales meniul ,,Moldova”, care a fost bun și a inclus un platou rece, unul calt, o supă, un desert și degustarea a 4 vinuri la 650 MLD (aproximativ 130 RON). Mi-ar fi plăcut să primim un desert tradițional, în locul unei prăjituri de cofetărie. Restul felurilor de mâncare au fost gustoase, mai ales supa.

Vinurile

Fiecare meniu a inclus și desgustarea mai multor vinuri, că doar am fost la degustare, nu?

O sticlă de vin Codru, Cricova, Moldova
O sticlă de vin Codru, Cricova, Moldova

La Cricova am primit 6 tipuri de vin, două albe, două roșii și două vinuri spumante. Preferatul nostru a fost Codru, un vin roșu sec cu o ușoară aromă de migdale de la butoiul de stejar în care a fost păstrat.

O sticlă de vin Mărgăritar, Milestii Mici, Moldova
O sticlă de vin Mărgăritar, Milestii Mici, Moldova

La Mileștii Mici, deși conform meniului, urma să primi  5 vinuri, am primit doar 4, deoarece am fost un grup de 4 persoane. Deși este un lucru de înțeles, mi s-ar fi părut normal să fim informați în prealabil. Vinul nostru preferat a fost Mărgăritar, un vin de desert, care s-a potrivit bine cu prăjitura primită.

În general, vinurile de la Cricova au fost mai bune decât cele de la Mileștii Mici, lucru dovedit și de medaliile și diplomle primite la diverse concursuri și festivaluri înternaționale.

În caz că vă întrebață, nu, nu am băut toate vinurile, cel puțin nu acolo. Cea mai mare parte am luat-o cu noi la hotel, după cum ne-a sugerat Natalia la Cricova și am cerut și noi ulterior la Mileștii Mici.

Ghidul

La Cricova, Natalia a fost drăguță și s-a purtat într-un mod profesionist. Cunoștea foarte multe lucruri despre vinuri și metoda de producere. Părea bucuroasă când i se adresau întrebări și răspundea cu plăcere. Dacă va fi ghidul vostru, vă asigur că turul a fi unul plăcut, de care vă veți aminti cu plăcere și din care veți avea multe de învățat.

Dimpotrivă, la Mileștii Mici ghidul a întârziat, a fost nepolitocos și părea să spună pe grabă o poezie fără intonație. Când primea întrebări răspundea pe grabă, neinformat și fără nici o legătură. Părea tot timpul grăbită.

Magazinul

La Cricova veți vedea un magazin la intrare. Acesta se închide la ora 18, dar nu vă faceți probleme, este un magazin și în cramă, unde veți fi duși la finalul turului. Vă sfătuiesc să așteptați până la final pentru cumpărături pentru a vă face o idee despre vinuri înainte. În plus, ghidul și vânzătorul vă pot recomanda vinuri în funcție de preferințe. Spre surprinderea noastra, recomandările lor nu au fost cele mai scumpe vinuri din magazin.

La Mileștii Mici este un singur magazin la intrare care închide la ora 17. Dacă începeți turul la ora 15, ca noi, ar trebui să vă faceți cumpărăturile înainte. Nu vă va ajuta nimeni în alegerea vinurilor, doar eticheta cu tipul vinului și culoarea.

Calitate vs Preț

Sticle de vin păstrate la Milestii Mici, crame din Moldova
Sticle de vin păstrate la Milestii Mici, Moldova

Prețurile sunt destul de ridicate pentru ambele crame, dar nu din cauza degustărilor. Cel care costă este turul în sine. Doar turul costă 300 la Mileștii Mici, respectiv 410 MLD la Cricova în weekend-uri. Cred ca Cricova merită 100 de MLD în plus, întrucât a inclus și transportul, iar serviciile au fost de o calitate net superioară, în final. Vinurile sunt puțin mai scumpe la Cricova, dar și acest lucru se reflectă în calitatea lor. În plus, oferta este mult mai variată la Cricova.

Butoaie de vin, Cricova, Moldova
Butoaie de vin, Cricova, Moldova

La Cricova, turul ar fi trebuit să dureze 2h30m, dar cred ca am stat chiar mai mult de atât. La Mileștii Mici, deși turul ar fi trebuit să dureze două ore, iar ghidul a întârziat și a fost tot timpul pe grabă și ni s-a cerut să plecăm în timp ce mâncam desertul, deoarece urma să intre alți oameni, am ieșit înainte de ora 17.

Producție de vin spumant de la Cricova, crame din Moldova
Producție de vin spumant de la Cricova, Moldova

Sala de degustare de la Cricova a fost pregătită doar pentru noi și a avut specific românesc. La Mileștii Mici am împărțit sala cu alte două grupuri din Estonia și Ucraina, iar sala de lângă părea mai mult un restaurant aglomerat decât o sală de desgustare. Deși nu ne-a deranjat să socializăm cu estonienii, mi-a plăcut atmosfera mai intimă de la Cricova. Presupun că este o altă modalitate de a reduce costurile pentru Mileștii Mici.

La Mileștii Mici doi muzicieni se plimbau prin sălile de degustare și cântau cântece specifice țărilor din care veneau turiștii.

În concluzie, nu pot spune că aș refuza o excursie la Mileștii Mici, mai ales că nu am putut vedea fântânile de la intrare în funcțiune, dar aș merge oricând cu mult mai multă plăcere la Cricova, mai ales dacă aș putea rezerva mai ușor. La Mileștii Mici par să se axeze pe cantitate, nu doar în ceea ce privește producția de vin, ci și în ceea ce privește turiștii, în timp ce la Cricova se concentrează pe calitate, iar acest lucru se vede. Cum spune un prieten, ,,este ca diferența dintre nobil și burghez”.

Orice cramă ați alege, un lucru este sigur. Regiunile viticole din Moldova pot face cu brio unui concurs cu zone viticole de renume din Franța, Germania sau Italia.

Ce crame din Moldova ați vizitat? Ați vizitat Cricova sau Mileștii Mici? Care v-a plăcut mai mult?

Ți-a plăcut articolul? Păstrează-l pentru mai târziu!

Crame din Moldova Cricova vs Milestii Mici

CRICOVA MILESTII MICI

CRICOVA VS MILESTII MICI

Travel With A Spin contains affiliate links. If you make a purchase through these links, I will earn a commission at no extra cost to you. Thanks for reading!

4 thoughts on “Crame din Moldova: Cricova vs. Mileștii Mici

  1. Am fost la ambele, la o distanță mică de timp. Mi-a plăcut în ambele locuri și mi-e cam greu să spun care e preferata mea. Ambele au din partea mea plusuri și minusuri. Vinul mi-a plăcut mai mult la Cricova, mâncarea mai mult la Mileștii Mici.
    Sunt curioasă cum e și la celelalte crame, o să merg curând la Purcari și la Castel Mimi.

    1. Am fost in mai la Purcari si la Castelul Mimi. Mi-au placut foarte mult ambele. La Purcari se vede foarte frumos domeniul si fata care prezinta e simpatica tare. La Castelul Mimi au un roze din care as mai vrea vreo doua sticle :)) Iti recomand sa incerci Ice Wine, la oricare dintre ele. La Cricova si Milestii Mici nu imi amintesc sa fi avut. E mai scump decat restul, dar un pahar are un pret decent si mi s-a parut intr-adevar deosebit. Noi am luat si pentru acasa cate o sticluta. Sper sa iti placa 🙂

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *