Travel With A Spin

Travel With A Spin

Travel stories and tips

Ce suveniruri poți aduce din Cuba?

Market in Cuba

De obicei, nu prea ne întoarcem din vacanță cu bagajul plin de suveniruri. De fapt, din cele mai multe excursii ne-am întors acasă cu tradiționalul magnet de figider, câteva condimente, ceai sau un breloc. Prima țară din care am revenit acasă cu ceva mai multe suveniruri a fost Iordania, dar despre asta vă voi povesti altă dată. Iar apoi am plecat într-un circuit prin Cuba. Nu prea știu când, cum sau de ce, dar aproape că a trebuit să renunțăm la câte ceva din bagaje pentru a putea aduce toate suvenirurile. Au fost atât de ieftine? De cele mai multe ori nu, dar tot am cheltuit per total mai puțin decât ne așteptam. Acestea fiind spuse, care sunt suvenirurile pe care s-ar putea să vrei să le aduci acasă din Cuba?

Cuba suveniruri1. Trabucuri

Nu mai este nevoie de prezentare. Toată lumea a auzit de traucurile cubaneze. Chiar dacă nu fumăm, tot am vrut să le aflăm povestea și să le testăm. Am și cumpărat câteva ca suvenir sau pentru a ne prosti puțin cu ele. Trabucurile se pot cumpăra din magazine de stat, din supermarket-uri, de la ferme locale sau de la localnici. Cât despre cantități, poți lua acasă 20 de trabucuri nesigilate, chiar și din cele de la localnici. Am auzit de unii oameni care au dublat această cantitate, punând 20 în bagajul de mână și 20 în cel de cală. Dacă pleci din Cuba cu mai mult de 50 de trabucuri, sau două cutii, s-ar putea să ți se ceară chitanța. Noi am avut 59 de trabucuri împreună și nu ne-a întreba nimeni nimic.

Cigars souvenirs

Magazinele de stat

Cele mai cunoscute trabucuri sunt Cohiba, preferatele lui Fidel, Montecristo, Partagas, Bolivar și Romeo y Julieta. Din păcate, sunt foarte scumpe, cam 15-20$/Cohiba sau 6-7$/Montecristo. Cele mai ieftine sunt Guantanamera, dar sunt considerate de localnici de cea mai slabă calitate. Poți cumpăra la bucată sau la cutie. Dacă vei cumpăra la bucată, ar fi preferabil să la cumperi în tub, deoarece își păstrează aroma mai mult timp. În plus, arată foarte bine și le poți păstra ca suveniruri.

De la o fermă de tutun locală

La o fermă de tutun poți învăța cum sunt făcute trabucurile. Unora dintre fermieri le place să le înmoaie în miere. Am încercat și noi și ne-a plăcut mai mult. Ceea ce nu mi-a plăcut a fost că cel de la fermă ne-a mințit. La ferma pe care am vizitat-o în Viñales ni s-a spus că trabucurile făcute acolo sunt la fel ca Montecristo nr. 4, doar că nu au voie să le eticheteze și că în magazine ar costa 15$ bucata.

Tipul încerca să ne dea impresia că ne face o mare favoare vânzându-ni-le cu doar 4$ bucata. Ni s-a părut mult, atât nouă, cât și fetelor din Italia care erau cu noi. Am vrut să cumpărăm fiecare câte unul. Ce crezi? Ne-a spus că nu ne poate vinde decât 5, 10, 15 sau 20. Nu cred că și-a dat seama însă că eram 4, iar una dintre fete vroia două. Am cumpărat 5 și le-am împărțit între noi. Nu prea i-a convenit, dar… asta e. A fost prea lacom cerând atât de mult pentru un trabuc. În centrul satului, trabucurile neetichetate se vindeau cu 1-2 $, în funcție de cantitatea cumpărată.

Privind în urmă și știind ceea ce știm acum, mi-ar fi plăcut să am un Montecristo nr. 4 la noi în acel moment și să îl scot în momentul în care ne-a spus prețul. Nu ar fi fost nevoie de nici un cuvânt. Ar fi știut din start că știm că minte. Sunt convinsă că știa că e în jur de 6$ în magazinele de stat, dar a mizat pe faptul că nu știm prețul real pentru exact acel produs. Pe de altă parte, povestea despre cum sunt făcute trabucurile a fost interesantă.

Cigars Cuba Vinales suveniruri

Trabucurile false

Cum rămâne cu cele vândute de localnici? Cele contrafăcute? Ce mai mulți ar spune să nu le cumperi. Nu îți voi spune asta. Îți voi spune însă că da, sunt false, și să hotărăști singur, știind asta, dacă merită sau nu. După părerea mea, nu este o diferență prea mare într-un trabuc neetichetat din Viñales, pe care majoritatea turiștilor l-ar cumpăra, și cele contrafăcute. În definitiv, sunt la fel de cubaneze ambele. Având o etichetă, chiar și falsă, sunt mai interesante, iar cutiile sunt chiar faine. Ne-am gândit: dacă prețul e bun, de ce nu?

La hotelul nostru din Varadero, ne-a abordat un tip care vindea chipurile Cohiba, Montecristo și Romeo y Julieta. După negocieri, ne-a vândut o cutie de Cohiba, una de de Montecristo Nr. 4 (din nou) și o cutie sigilată de rom pentru 70$. Știam că sunt false (chiar dacă el a spus altceva), dar nu prea ne-a păsat. În primul rând, aceeași sticlă de rom costa în jur de 10$ în magazin și oricum aveam de gând să cumpărăm. Deci am plătit 60$ pentru 50 de trabucuri, adică aproximativ 1.2$/trabuc.

Să fim serioși! Nimeni nu ne-ar fi vândut un Cohiba adevărat cu 1$. Pe lângă astea, eram turiști, nimeni nu ne-ar fi vândut orice trabuc, nici măcar din cele mai proaste cu mai puțin de 1$. De fapt, cea mai bună ofertă a fost de 2$/bucată primele 10, iar următoarele cu 1$/bucata. În final, chiar dacă sunt false, tot e un preț bun. Etichetele și cutiile sunt doar un bonus. Doar alegeți dacă vreți să cumpărați sau nu în cunoștință de cauză.

2. Rom

Rum Havana Club suveniruri

Rari sunt turiștii care părăsesc Cuba fără o sticlă sau mai multe de rom. Cel mai cunoscut și căutat este Havana Club. Legendario și Mulata sunt alte opțiuni, mai ieftine. Ni s-a spus că Havana Club de 7 ani are cel mai bun raport calitate-preț. Normal că a trebuit să cumpărăm o sticlă să verificăm. Prețul este de aproximativ 20$/sticlă, mai puțin de jumătate față de prețul din aeroportul din București. O sticlă de Havana Club de 15 ani costa 150$. Nouă ni s-a părut mult prea mult.

Ar trebui să știi că alcoolul și tutunul au același preț în toate magazinele de stat. Nu le vei găsi nicăieri mai ieftin. Auzisem că sunt mai scumpe în aeroport, dar nu a fost așa. Ca sfat, nu căra sticlele după tine. Sunt două magazine în aeroport, unul înainte de check-in și unul după. Prețurile sunt aceleași ca în toată țara și au multe sortimente de Havana Club. Poți lua 2 litri de alcool în bagajul de cală (2 sticle de 1L sau 3 de 0.7L). După check-in, poți lua câte poți duce. Dacă vrei să încerci altceva, pe lângă Havana Club, cea mai mare varietate am observat-o la Casa del Rum din Varadero, unde poți și să deguști înainte să cumperi.

3. Cafea

Multe ferme de tutun vând și miere sau cafea. Cafeaua este de obicei ceva mai afumată față de cea cu care suntem noi obișnuiți. La ferme, o sticlă de cafea boabe de 0.5L costă 10$. Nouă ni s-a părut cam mult. Din nou, fermierii pot fi (puțin) cam lacomi. Am ales să cumpărăm cafea măcinată din magazinele de stat. Cele mai des întâlnite mărci sunt Cubita, Serrano și Turquesa. Am cumpărat câte o punguță din fiecare pentru 4-7$ (0.25-0.5kg/pungă).Din păcate, nu am apucat să le pozez. Nu sunt o mare băutoare de cafea, dar am băut câte un latte în fiecare dimineață de când ne-am întors și mi-a plăcut.

4. Bijuterii

 

suveniruri

E dificil, ca și fată, să pleci din Cuba fără cel puțin un accesoriu. Făcute din diverse boabe, lemn, os, dantelă sau perle, îți vor atrage privirileîn toate piețele de suveniruri. Cât despre mine, pot spune că am cumpărat cam multe: o pereche de cercei din os la 1$ din Ceinfuegos, un lănțișor și cercei din niște boabe și scoici micuțe la 3.5$ din Viñales, un set dperle albe (15$) și unul de perle gri (25$) din Varadero. Nu am văzut perle în nici o altă piață în afară de Varadero. Au trecut toate testele pe care le-am găsit, deci presupun că sunt reale.

5. Monezi și bancnote

Little_Things_Kitschy

Dacă ai ajuns la acest articol, cel mai probabil deja știi că în Cuba sunt două monezi în circulație, CUP și CUC. La începutul lui 2019, 1 CUC era egal cu 24 CUP, iar 1 CUC era considerat echivalentul unui dolar american. Nu este nimic neobișnuit să îți rămână niște bani. Poți să îi schimbi în aeroport, dar și să păstrezi niște monezi și bancnote ca și suvenir.

6. Alte suveniruri mai kitschoase

Porny Ashtrays suveniruri

Vei găsi orice, de la magneți la berete a la Fidel, tricouri cu Che Guevara, brelocuri, ghilotine pentru trabucuri, jocuri de domino, mici vehicule făcute din cutii de bere și scrumiere porno. O ghilotină de trabucuri costă 3-4$ și am mai cumpărat 6 magneți cu 5 CUC. Cea mai ieftină piață, pentru acest gen de suveniruri, ni s-a părut cea din Cienfuegos.

7. Artă și muzică

În fiecare bar sau restaurant din Havana, și nu numai, vei auzi muzică live. Dacă îți place o trupă și vrei să o asculți și acasă, nu îți fă griji, sigur au la ei CD-uri de vânzare pentru turiști. Până și pianistul din hotelul din Varadero avea.

Vinyl picture

Poți cumpăra și tot felul de tablouri, unele mai frumoase, altele mai puțin. Cele mai interesante mi s-au părut cele făcute prin zgârierea vinilului. Implică destul de multă muncă. Am avut ocazia să încercăm și noi în Havana. Ne-am dorit să fi trecut pe la sală înainte. Era destul de dificil.

8. Obiecte din piele

Backpack

Mi-am dorit un rucsac din piele și am găsit unul pe placul meu. Prețurile variază de la 15 la 50$, în funcție de mărime și calitate. Al meu a fost 30$, dar este de mărime medie și pare destul de rezistent. Poți cumpăra și alte obiecte din piele: șepci (nu vreau să îmi imaginez cum ar fi să porți una pe căldură) sau veste (cam la fel, cred). Mi se păreau depășite în inutilitate doar de sepcile făcute din cutiii de bere. Dar poate este doar părerea mea și ție îți vor plăcea.

other souvenirs

În concluzie, sunt multe lucruri pe care le poți lua acasă. Cele mai multe suveniruri vor fi ceva mai ieftine decât în România. Asigură-te că orice ai lua îți va aduce în minte imagini plăcute din timpul excursiei în Cuba., fie ele suveniruri pe care le-ai cumpărat, pe care le-ai primit de la un localnic (ca sâmburele fructului de mamey pe care l-am primit de la o fată lângă Trinidad) sau niște nisip, scoici și mici bucăți de coral de pe plajă.

De asemenea, nu uita să faci multe poze! De cele mai multe ori sunt cele mai bune suveniruri.

Tu cu ce suveniruri ai luat din Cuba? Sau ce ai vrea să iei?

idei suveniruri Cuba idei suveniruri Cuba idei suveniruri Cuba

Travel With A Spin contains affiliate links. If you make a purchase through these links, I will earn a commission at no extra cost to you. Thanks for reading!

1 Comentariu

  1. Angela Tudose

    Cam ce ai adus tu, ca tot astea le-am adus si eu. Aproape trase la indigo. 😍 Mi-ai adus aminte ca am adus si punga cu nisip din Varadero, cu care uite ca n-am facut nimic.

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.